medicalupdate
ARTICOLE
Cum se formează un bun medic?
Testul Cartonașelor a trimis la doctor zeci de mii de oameni
Nivelul de siguranţă şi protecţie al pacienţilor şi cadrelor medicale ar putea creşte prin folosirea unor produse care respectă standardele europene
Congresul Naţional de Reumatologie la a XIX-a ediţie
12 octombrie ‐ Ziua Mondială a Artritei, iar 20 octombrie ‐ Ziua Mondială a Osteoporozei: două evenimente importante pentru persoanele cu afecţiuni reumatismale.


News
Surprize Milupa pentru copii şi părinţi, în luna decembrie
Milioane de copii din Pakistan vor fi protejați împotriva infecției pneumococice cu ajutorul vaccinului pneumococic de la GSK
8.845 pacienți cu proceduri de amputație a membrului inferior
Conferința națională Abordarea bolii Parkinson în modelul integrat: Pacient – Echipă medicală Ediția II
Ziua Nationala a Transplantului a prezentat solutii concrete pentru salvarea de vieti
Societatea Romana de Pediatrie - despre starea dramatica a sanatatii copilului in Romania
La masă cu Mircea Dinescu
Campania SPUNE DA! Sustine donarea de organe, 15-17 iunie 2012, litoral
Primele 18 proiecte locale pentru acces la sanatate - din proiectul Fiecare Copil in Gradinita - Asociatia OvidiuRom
Vedetele aleg să protejeze miracolul nașterii
La Ferma se alătură partenerilor 11even Bucureşti
De Ziua Mondială a Lupusului 2012, află cum poţi lupta împotriva bolii care afectează femeile tinere în 90% din cazuri.
Actualitati privind Reabilitarea pulmonara si Ventilatia mecanica la domiciliu Iasi, 10 - 12 mai 2012, Motelul Bucium
Conferinta Nationala de Cardiologie, editia 2012
Setinin - un nou generic Actavis care extinde accesul pacienţilor la tratamentul schizofreniei şi tulburării bipolare
Premiera nationala la Cluj - Pacientii cu poliartrita reumatoida si spondilita s-au intalnit cu medicii in cadrul primei conferinte ReumaPac
35% DINTRE ROMÂNI PLĂTESC DE DOUĂ ORI TRATAMENTELE DENTARE
Comunicat de presa - Roche a inaintat o oferta pentru achizitionarea actiunilor Illumina, Inc
Actavis lansează pe piaţa din România genericul Torvalipin indicat in controlul hipercolesterolemiei
Pentru tratamentul epilepsiei, Actavis lansează pe piaţa din România genericul Levetiracetam
"Decizii" - o noua campanie ARAS
Abordări moderne şi evoluţii în psihoterapia practicată în România
Centrul Medical Medsana lanseaza abonamente pentru persoane fizice
Recomandarile specialistilor NICE se concentreaza pe eficientizarea proceselor din sistemul de sanatate
Progresele chirurgiei endoscopice in Romania sunt prezentate la Bucuresti, in cadrul evenimentelor ARCE 2011
Vino in ReteauaMedicala.ro pe LIVE-TEXT!
Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) este membru al Asociaţiei Europene a Medicamentelor Generice (EGA)
Depresia poate fi depistată şi tratată
“Decizii” – o noua campanie ARAS
„EFECTELE NON-MOTORII ALE BOLII PARKINSON”


Link-uri

Pagina medicala

Medic în România







Parteneri




Our clients



Cum se formează un bun medic?

Ești doctor bun? Această întrebare este din ce în ce mai des pusă de pacienți, guvern, case de asigurări de sănătate și ziariști. Pretențiile de despăgubire și reclamațiile împotriva medicilor cresc în întreaga lume. Cazurile, bine mediatizate, au pus sub lupa investigatorilor practicile curente ale diverselor spitale, laboratoare sau medici individuali. Malpraxisul tinde să devină o industrie. Cu toate acestea societatea românească nu pare dispusă să aibă o dezbatere serioasă privind tipul de doctor pe care și-l dorește și ce așteaptă de la el. Creșterea constantă a cheltuielilor cu îngrijirea sănătății, dar și cu formarea medicilor ne obligă să cercetăm aceste aspecte pentru a putea găsi o soluție.
O modalitate de a defini un bun doctor presupune că acesta trebuie să aibă abilitățile unui om de știință aplicativă: o bună experiență clinică și cele mai bune dovezi științifice. Medicul bun trebuie să aibă o bună judecată clinică și o bună cunoaștere a celor mai noi cercetări științifice pe care să le aplice într-un mod creator în îngrijirea pacienților săi. 

O altă modalitate de a defini un bun medic se trage direct din dictonul Socratic „cunoaște-te pe tine însuți” și a intrat în tradiția uitată a facultăților de medicină. Importanța vocaționalismului în medicină și a calităților personale pe care le presupune – spunerea adevărului, mintea deschisă la îndoială, cercetare și învățare din greșeli – s-au pierdut înecate în masa de cunoștințe și abiltăți tehnice predate în facultăți. Viața interioară a multor medici este complicată de o luptă continuă cu informații contradictorii, sentimente și gânduri incoerente. Dacă aceasta este norma, atunci orice prilej de a reflect asupra aspectelor bune și a celor rele ale sinelui îi va ajuta pe medici să devină buni practicieni. Totuși proliferarea organismelor și agențiilor de control fie ale statului, fie ale societății civile, demonstrează că conștiința profesională și introspecția reflexivă nu mai sunt garanții suficiente pentru a defini un bun doctor. Probabil că sisteme raționale de monitorizare sunt necesare dacă plecăm de la premiza că orice doctor este supus greșelii și poate deveni un doctor problemă. Imaginați-vă un oraș cu 50.000 de locuitori (numărul aproximativ al medicilor din România) în care nimeni nu comite vreun act criminal, nimeni nu înebunește, nimeni nu se îmbată, nimeni nu este corupt, nimeni nu-și pierde competența și nimeni nu abuzează de poziția pe care o are. Orașul s-ar putea numi cu îndreptățire Utopia! 

Guvernele din țări cu societăți mai complexe au început în urmă cu o generație să definească variabile care țin de proces și de rezultat pentru a proba competența clinică, precum și markeri care să dovedească complianța cu ghidurile de bună practică medicală și cu regulamentele de funcționare. Aceste variabile tind să devină insrumente de măsură „surogat” pentru definirea calității de bun practician al medicinei. 

Totuși notiunea de „medic bun” poate fi limitată doar la probarea competenței și performanței? În definitv când atașăm adjectivul „bun” substantivului „medic” o mare parte din înțelesul lui ține de ce înțelegem prin medic. Iar asta ne duce la educație și formare, la cunoștințele, competențele și valorile pe care le transmitem studenților și rezidenților în timpul facultății și rezidențiatului. Deci în cazul doctorilor termenul de „bun” înseamnă din ce în ce mai mult a îndeplini anumite standarde de competență. 

Putem lumina înțelesul de „doctor bun” și altfel, de exemplu încercând să vedem ce este un doctor „slab”. Acesta este un doctor creditat cu bune intenții dar insuficient sau inadecvat în ceea ce privește cunoștințele sau abilitățile necesare în meserie. În acest caz doctorul slab va fi depistat de procedurile de monitorizare a performanței medicale. El este în esență recuperabil deoarece odată identificată „slăbiciunea” și având în vedere bunele lui intenții poate fi oricând trimis la un curs de perfecționare, fără a fi umilit. Ce putem spune în schimb de un doctor „rău” ? Acesta este un medic care în ciuda unor cunoștințe și abilități profesionale superioare este mânat, cel puțin ocazional, de intenții rele, valori sociale indezirabile și motive suspecte. Eticheta de doctor „rău” presupune defecte morale serioase, deși acestea pot coexista cu aspecte profesionale bune. Deci procedurile de monitorizare a performanței medicale nu ne sunt de mare folos în depistarea „doctorului rău”. Și pentru ca lucrurile să fie și mai complicate, varietățile de doctor bun, slab și rău pot coexista în aceeași persoană, manifestându-se la momente diferite. Aceasta nu înseamnă că a fi bun doctor este un ideal de neatins. Înseamnă în schimb că scopul educației medicale este de a „alia” competența profesională a omului de știință aplicată cu capacitățile reflexive ale umanistului. Această misiune dificilă revine în principal medicilor formatori care trebuie să joace rolul de model profesional al studentului și rezidentului, ca un adevărat mentor spiritual. 

Relația dintre student/rezident și profesor a avut un rol important în dezvoltarea medicinei în general dar în mod special în dezvoltarea empatiei în medicină. Pentru a înțelege originea acestui fenomen trebuie să ne întoarcem la Jurământul Hipocratic. Jurământul este considerat în general un cod de etică ce conține principiile morale care îi călăuzesc pe medici în relația lor cu pacienții. Acest lucru este valabil însă numai pentru a doua parte a jurământului. Prima parte a jurământului este dedicată relației dintre maestru și discipol în medicină. Această parte este la fel de importantă ca și cea următoare. Ea descrie bazele predării medicinei, normele de conduită unii față de alții ale practicienilor și termenii de asociere în entitatea pe care o numim azi profesiunea medicală. După pasajul inițial ce cuprinde jurământul în fața zeilor tutelari, urmează pasajul privind relațiile pedagogice în medicină: „Îl voi considera pe învățătorul meu în această artă ca fiind egalul părinților mei; îl voi lua în întreținerea mea și când va avea nevoie de bani îi voi împărți pe ai mei cu el; voi considera familia lui ca fiind proprii mei frați și îi voi învăța această artă, dacă vor dori, fără taxă sau contract; voi împărtăși preceptele, instruirea orală și toate celelalte instruiri fiilor mei, fiilor învățătorului meu și elevilor aflați sub contract care au depus jurământul medical, dar nimănui altcuiva.” 

Elementul central al relației maestru-discipol în Jurământul Hipocratic este familia. Studentul se raportează la profesor ca la părintele său, iar la colegi, ca la frați. Studenții au acces la cunoaștere numai după ce promit, prin depunerea jurământului, să o folosească conform principiilor etice cuprinse în jurământ. În plus ei nu pot să predea ceea ce vor învăța cuiva care nu a jurat să se supună canoanelor etice ale jurământului. Profesorii vor fi îngrijiți de studenți și ajutați la nevoie, chiar cu prețul împărțirii venitului. În esență jurământul stabilește legături puternice cu preceptele etice precum și legături între studenți și între aceștia și profesorii lor. Aceste loialități au rolul de a preveni folosirea de către medici a statutului și a cunoșterii medicale în moduri egoiste sau periculoase pentru pacient.
În vremurile noastre relația maestru-discipol nu mai are stabilitatea conferită ei de vechii greci. Importanța ei este afirmată, dar dimensiunea etică nu mai este specificată sau precizată. Medicii cred că scopul principal al acestei relații este transmiterea cunoștințelor medicale. Cum se face aceasta pare mai puțin important decât transmiterea propriu-zisă. Astăzi tolerăm o mare varietate de comportamente de predare în facultăți și în spitale cu condiția ca ele să ducă la acumularea de cunoștințe de către studenți și rezidenți. Aceasta este o politică mioapă, deoarece modul în care sunt tratați studenții este la fel de important ca și cunoștințele tehnice ce le sunt transmise. Ambele acțiuni au rol educativ. A-i trata ca pe niște ființe inferioare, începători aiuriți sau acoliți neobosiți ce trebuie să satisfacă toate pretențiile instructorilor îi învață o lecție care lasă urme grele asupra modului cum se vor purta cu pacientul. Medicii hipocratici știau acest lucru. Ei nu împărtășeau cunoștințe medicale separat de contextul relațional. Nu cred că putem ignora că această atitudine iresponsabilă este inoculată studenților de instructori care nu își dau seama că există o legătură între modul cum îi tratează ei pe studenți și modul cum aceștia îi vor trata pe pacienți la rândul lor. Așteptările societății față de medici se schimbă continuu și de aceea lupta noastră pentru a schimba profesiunea medicală dintr-o profesiune paternalistă în una deschisă și autoreflexivă cunoaște răgaz. 


Dr. Sever-Cristian OANĂ